NemetVoroskereszt1Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc beneficiază de o donație însemnată din partea Clinicii Diaconice din Frankfurt și a Crucii Roșii Germane: luni, 11 noiembrie, în curtea spitalului au fost preluate echipamente medicale și sanitare în valoare de 15.000-16.000 euro.       

Spitalul – care funcționează în subordinea Consiliului Județean Harghita – a primit mobilier medical folosit în spitalul din Germania – paturi de spital,  noptiere pentru spital, saltele, cărucioare – și consumabile noi în mare cantitate: scutece pentru copii și adulți, cearșafuri impermeabile, huse.

NemetVoroskereszt2Donația a fost însoțită de Ralf Voss, reprezentantul clinicii din Frankfurt și Thomas Hölzel, membru al Crucii Roșii Germane. Luni dimineața cei doi au fost întâmpinați la biblioteca spitalului de conducerea instituției și mai mulți medici. Dr. Konrád Judit, managerul spitalului a mulțumit donația primită și și-a exprimat speranța dezvoltării unei colaborări și pe plan profesional cu clinica germană. „Suntem un spital în dezvoltare, vrem să cunoaștem și să însușim și experiențele profesionale ale altor spitale” – a spus managerul. László Botond, directorul financiar-contabil al spitalului a remarcat calitatea mobilierului medical primit. A explicat, în anul 2019 spitalul a cumpărat mult echipament medical performant, este însă greoaie procedura de achiziționare a echipamentelor de bază ca și mobilierul medical și de multe ori calitatea produselor ce pot fi cumpărate nu atinge nivelul celor folosite din Germania. „Din această cauză acceptăm cu bucurie astfel de donații” – a spus directorul economic. 

Donația din Germania a ajuns la Miercurea Ciuc prin relații personale a unor medici și asistenți medicali care lucrează în străinătate și în țară. Echipamentele au fost preluate luni dimineața de către spital, iar o parte a acestuia, 20 de paturi medicale – după procedurile de dezinfectare – au și fost puse în folosință la secțiile de chirurgie și oncologie a spitalului.

Menu