Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, care funcționează în subordinea Consiliului Județean Harghita a introdus un sistem nou pentru asigurarea, spălarea și curățirea profesională a uniformelor pentru angajați.   

În cadrul acestui sistem profesional de uniforme spitalul asigură pentru lucrători uniforme unitare pe niveluri profesionale. De exemplu medicii au primit bluză și pantaloni albe, asistenții tunică albă cu pantaloni de culoare aquamarine, infirmierele tunică și pantaloni de culoare magenta, îngrijitorii tunică și pantaloni de culoare albastru. Uniformele și sistemul de sertare pentru depozitarea acestora sunt închiriate de la o firmă din Prejmer: Kromatic Miettex S.R.L. a măsurat, a confecționat și a asigurat uniforme pentru 1220 de angajați ai spitalului. Fiecare angajat are trei rânduri de uniformă personalizată pe care le schimbă într-un interval stabilit, iar firma contractată colectează rufele murdare, le spală, le igienizează, le calcă și le plasează în sertarul angajatului.

20210310 150845

„Ne pregătim de doi ani pentru introducerea acestui sistem profesional de uniforme. Eu cred că această măsură este atât de importantă pentru spital, pentru îngrijirea profesională și în siguranță a pacienților, ca și punerea în funcțiune a unui aparat performant” – a declarat managerul spitalului, dr. Konrád Judit.

Firma contractată pentru acest serviciu a adus în spital 160 de dulapuri cu sertare pentru depozitarea și manevrarea uniformelor, și s-au instalat și 25 de colectoare pentru rufele murdare.

Totodată, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și pregătindu-se pentru introducerea acestui sistem nou de uniforme, lunile trecute spitalul a schimbat majoritatea vestiarelor vechi: au fost cumpărate și instalate  738 de vestiare moderne și frumoase, în valoare de 101 485 lei.  

20210316 120002

„Serviciile medicale prompte și profesionale se pot asigura numai cu o echipă puternică. De  aceea, susținerea personalului medical și de deservire este vitală. Respectăm efortul lor” – a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.

Noile uniforme pot fi văzute și în filmul care se găsește pe următorul link:

https://www.facebook.com/borbolycsaba.ro/posts/3325979744170050

Miercurea Ciuc, 17.03.2021

Menu